România are, dintre țările membre UE, cele mai multe regiuni în care sub un sfert din populație dispune de o educație terțiară. De asemenea, cele mai scăzute niveluri de educație terțiară la nivelul Uniunii Europene sunt întâlnite în două regiuni românesți, arată datele Eurostat.
Compania chineză Shenzhen Yuejiang Technology, producătorul roboților colaborativi Dobot, destinați inclusiv pentru uz casnic și educațional, intră în România printr-un acord de distribuție exclusivă cu subsidiara locală a danezilor de la Shape Robotics.
Cele mai mari preocupări în rândul oamenilor sunt nevoia de a câștiga mai mult, de a economisi mai mult și de a finanța studiile universitare ale copiilor, a spus, la Maratonul de Educație Financiară difuzat la PROFIT NEWS TV, Adrian Căruceru, coordonator al departamentului de Educație Financiară pentru Adulți din cadrul Fundației OTP Bank România.
Bugetele României din ultimul deceniu au fost croite prioritar pe câteva domenii. În comparație cu celelalte țări din Uniunea Europeană, România alocă mai mult din buget pentru siguranță și ordine publică, armată și birocrație – bani care merg, mare parte, în salarii -, are printre cele mai mari cheltuieli cu pensiile, dă subvenții mai multe și bagă mai mulți bani în drumuri, însă lasă la coada priorităților educația.
Până la 31 decembrie, companiile din România pot susține direct transformarea educației direcționând până la 20% din impozitul pe profit către Asociația Teach for Romania.
Rolul profesorilor este de a descoperi potențialul în fiecare copil, de a determina elevul să conștientizeze calitățile și competențele pe care le are și de a-și seta un țel pe care să-l atingă, pentru că, indiferent de condițiile în care învață elevii din zonele defavorizate, aceștia pot face performanță, afirmă, la Profit TV, Corina Puiu, co-fondator și CEO Teach for Romania, un program, dezvoltat inițial în 1990 de către Teach for America în Statele Unite, care atrage absolvenți de top ce nu ar fi considerat în mod normal, ca opțiuni de viitor profesional, meseria de profesor.